Ziua în care literele au turbat – nereguli consta(n)te cu executori “judecotoreşti”

Neregulile constate erau în valaore de 800 de milioane de lei – iar titlul s-a dovedit a fi o provocare prea mare de data asta.

Tot citind noi presa şi “presa” în ultimii mulţi ani, am const(at)at că, dacă ai reuşit să faci două greşeli în cinci rânduri lăbărţate de titlu şi subtitlu, sunt şanse mari să ai o “recoltă” interesantă şi în text.

Iar gandul.info n-a contrazis constatarea.
gandul 29 martie

Deşi titlul ar fi trebuit să ne descurajeze, am avut răbdare şi am citit până la sfârşit. Şi ne-a părut rău.

Pentru că s-a dovedit a fi doar un caz clasic cu litere turbate, care refuză să stea la locul lor. Şi de lipsă a unui ochi cât de cât antrenat şi familiarizat cu limba română, care să le pună la loc.

Aşa că am avut ocazia să aflăm, printre altele, despre “remediera” avariilor, contracte care au “fosta cordate“, despre bizara regie numită RDET, un executor “judecotoresc“, o plângere “penlă” şi “alţi director“. Toate astea, în doar trei paragrafe.

Aşa că nu mai putem decât să remarcăm eficienţa deosebită la asasinarea cuvintelor. La gândurile care or fi făcut asta posibil e mai bine să nu ne gândim.

 

gandul 29 martie - 1

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: