Egiptul creştin şi logica asasinată

Când am citit că Egiptul are un nou lider spiritual, după o perioadă atât de zbuciumată, ne-am bucurat şi am vrut să aflăm mai multe. Ceea ce s-a dovedit o greşeală, pentru că redactorul de la jurnalul.ro pare să aibă probleme serioase şi de matematică, şi de traducere.

Că sursa informaţiei despre Egipt este libaneză nu e prea grav, pentru că oricum ziarul libanez pe care îl citează preia o ştire Reuters.

Problema e însă de logică (şi matematică elementară) – noul papă păstoreşte o comunitate de opt milioane de oameni, adică vreo 10 la sută din populaţia Egiptului. Să ne explice redactorul de la jurnalul.ro cum a calculat el că Papa Tawadros al II-lea ar fi noul lider spiritual al Egiptului. Adică ţara aia cu peste 80 de milioane de locuitori, în majoritate musulmani.

A, şi mai e ceva – nu, noul Papă n-a fost ales azi. A fost ales – după cum zice chiar sursa invocată de redactorul ameţit – acum două săptămâni. Azi a fost doar ceremonia oficială de instalare a noului lider religios (de la care ne “serveşte” un clip video de vreo şapte ore).

Şi, cum timpul nu pare să aibă vreo valoare pentru el, îl sfătuim să urmărească tot clipul, în speranţa că asta îl va ţine ocupat măcar o vreme…

 

 

Advertisements

One comment

  1. Pingback: Unde aflăm că ziariştii nu trebuie musai să ştie să numere «

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: