Un motociclet şi un austriac care ucis un polist

Incidentul de la Apatfalva îi bântuie în continuare pe redactorii de la adevarul.ro, care reuşesc tot mai greu să facă acordurile. Şi nu prea reuşesc nici să înghesuie toate literele în şi între cuvintele româneşti. Vezi titlul de mai jos, din care aflăm despre “austriacul care ucis un polist maghiar“. Noroc că ştim din zilele anterioare că, de fapt, e vorba despre un poliţist, altfel cine ştie ce ne-am fi imaginat…

Dar au şi dreptate – cu siguranţă e şocant. Pentru că în continuare aflăm că localnicul-erou din Mako se afla din întâmplare în zonă şi “se îndrepta la prietenii” din Arad. După ce s-a luat la trântă cu şoferul agresiv, s-a hotărât că poate n-ar fi bine să se întâlnească faţă-în-faţă cu prietenii austriacului, care are “28 de dosare penale, printre care şi un atac armat“. Care atac probabil că stă cuminte printre dosare şi sare de acolo doar când e nevoie.

Dar nici asta nu pare să fi fost suficient. “Cetăţeanul din Mako” ne povesteşte şi că a observat… “un motocicletă de poliţie“. Mai departe, povestea e cu multe cuţite şi pistoale, dar am decis să nu le mai numărăm şi să nici nu le mai căutăm la gen.

Şi, dacă putem avea o bănuială despre motivul multelor dezacorduri, asta nu înseamnă că redactorul/editorul care a preluat şi publicat ştirea are vreo scuză.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: