Pilule franco-ucrainene inutile, cu bani de la bugetul României

Ştirea asta ne-a atras atenţia pentru că ne părea cunoscută. S-a dovedit că aveam un motiv bun – din nou, agerpres.ro ne uimeşte cu o ştire… veche. Adică veche de câteva zile bune, aşa cum se cuvine să fie ştirile unei agenţii de presă. Şi aşa cum i-am mai prins cel puţin o dată.

Cum subiectul părea interesant, am încercat să aflăm despre ce e vorba. N-a fost să fie, pentru că e o ştire care se termină abrupt, înainte să apuce să spună ceva, nici vorbă să şi explice. Aşa că ne-am luat dicţionarul de franceză şi ne-am dus la sursă.

Unde am avut o surpriză – dicţionarul nu ne-a folosit, pentru că site-ul citat ca sursă e… ucrainean. Tot respectul pentru el, o fi şi bine informat, şi serios (sau poate că nu). Dar cât de normal, logic şi raţional e să preiei şi să traduci dintr-o sursă ucraineană o ştire a cărei acţiune se petrece în Franţa? Şi care vorbeşte despre nişte experţi francezi şi piaţa franceză? Şi care nu, nu a fost cenzurată în Franţa.

Vă spunem noi – nu e nici normal, nici logic şi nici nu are vreo justificare din punct de vedere jurnalistic. E lipsă de profesionalism, lipsă de gândire, lipsă de discernământ, lipsă de reguli. Doar că pare să devină un obicei prin presa din România – zilele trecute am mai dat peste unul, care nu era nici primul, nici ultimul.

De data asta ni se pare chiar mai grav – când Agerpres dă dovadă de lipsă de profesionalism, o face pe bani de la buget.

A, şi încă ceva – ştirea au preluat-o imediat site-urile televiziunilor de ştiri, dar şi capital.ro, în general ceva mai atent cu informaţiile şi cu sursele.

Continuăm, da?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: